Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Visul Evei
Dormea Eva fericită, strânsă-n brațe de Adam
Și-avu primul vis din lume... Și prin somn, dulce zâmbea:
Se făcea că Bunul Tată avea-n mână un balsam
Ce-l turna peste pământul din care-o sculpta pe Ea...
Apoi de trei ori suflase și pe loc viață i-a dat.
- Tu ești primul om, îi spuse, dar prea tristă văd că ești.
(Și, din coasta ei, făcuse pe Adam, al ei bărbat.)
- Tu, Adame, -i zise Tatăl, să-i fii rob și s-o iubești!
- Scoală, Evo! - se-auzise-un glas de tunet, clar răstit.
(O trezea chiar Creatorul, supărat, într-adevăr.)
- Vai, ce vis frumos avusem! Iartă-mă dac-am greșit...
- Ai greșit, răspunse Domnul. Visu-i c-ai mâncat din măr...
- Doamne, iart-o sau fă-mi alta, zise soțul ei supus,
Că mai am coaste destule... Multe Eve-aș vrea să-mi dai!...
Auzindu-l, Creatorul s-a-ntristat și-astfel i-a spus:
- Fiindcă-mi dai tu sfaturi Mie, mâine vă alung din rai!
poezie
de
Cristian Petru Bălan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice