Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eternae poesis, II
Îmi plâng copacii pe umeri
se scutură de frunze, lacrimi vii,
când trec pe sub a lor coroană,
încearcă a mă aduce printre cei vii.
Îmi plânge marea-n valuri ce se sparg de țărm,
îmi mângâie gleznele blând,
sperând să ogoiască suflet de cleștar,
ce mii de dureri l-au făcut plăpând.
Îmi cântă munții ecou din șuier de vânt,
când creasta le-o privesc, sperând să mă încânt,
îmi cântă și-mi spun povești de altă dată,
sperând să schimbe iarna-mi din suflet cu vara, de-ndată.
Se-mblânzește cerul, pe loc e albastru viu,
când îndrăznesc să arunc privirea spre el...
încearcă și prin lacrimi de înger, ploaie,
să mă oprească din cădere, sa mă aducă la el.
Dar tristă-i lumina ce stingheră luminează in cămară,
curg lacrimile, se prefac in cerneală,
și foile țipă în surdină, crunt,
când văd că poezia-mi se transformă în etern mormânt.
Plânge și drumul, ce pasul meu greu îl simte,
plânge și imploră să mă opresc, rugăminte...
curge nisipiul netulburat în clepsidră, netulburat...
Eternae poesis... De neoprit, neîncetat.
poezie
de
George Svet
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice