Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Avem nevoie de iubire, ca de aer
Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Căci n-am fost învățați
Cum să iubim frumos,
Crescut-am ca florile între spini,
Printre suspine adânci
Si aplicați cu capetele in jos.
Avem nevoie de iubire ca de aer,
De îmbrățișarea ei divină,
Eternă floare vie, fără de pereche,
Azi în cotidian aproape o străină, bezmetică după noi senzuri...
Mergând prin ploi confuze,
acide si fără de lumină.
Avem nevoie de iubire, ca de aer,
De toate esențele ei înălțătoare,
Minuni cu vectori in valori mărețe;
Azi flămânzi după diverse, needucati cum suntem,
Orbecăim aiurea în marea-i căutare.
Avem nevoie de iubire, ca de aer,
Doar ea dă frumusețe vieții cu adevărat,
Să curgă din ochii lumii
Doar lacrimi de fericire,
Când ocolim marea sensurilor false,
Moartă mare, ce firea iubirii a denaturat.
Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Iubind, spiritul iubirii îl vom înălța,
Si Veșnicia fericirii va semna
În cer si pe pământ
Pacea în lume si armonia,
nemurirea.
poezie
de
Valeria Mahok
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice