Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Regrete în revers
Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Și zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.
Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanța ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanța vrăjită,
s-așază rănite în suflet și plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.
Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămași fără soț după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.
poezie
de
Corneliu Neagu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice