Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Manechinele din München
Perfecțiunea este teribilă, ea nu poate avea copii.
Rece ca respirația zăpezii, înmormântează pântecele
Acolo unde ramurile de tisă se zbat asemeni unei hidre,
Arborele vieții și arborele vieții
Eliberându-și sateliții, lună după lună, niciunui rost.
Fluxul sângelui e fluxul iubirii,
Sacrificiul absolut.
Adică: nu există alți idoli în afară de mine,
Eu și cu tine.
Astfel, în frumusețea lor sulfuroasă, cu zâmbetele lor,
Aceste manechine se-înclină-n seara asta
În Munchen, prosecturi între Paris și Roma,
Chele și goale-n blănurile lor,
Acadele oranj pe bețișoare de-argint,
Intolerabile, fără minte.
Ninsoarea picură fulgi de-întuneric,
Nimeni prin preajmă. În hoteluri
Niște mâini vor deschide ușile
Și vor așeza jos pantofii pentru a fi lustruiți,
Pantofi în care vor intra mâine degete butucănoase.
O, domesticitatea acestor ferestre,
Dantelele de fetiță, dulciurile de-un verde pal...
Germani mătăhăloși moțăind în Stolz-ul lor nemărginit.
Și telefoanele negre puse-n furcă
Scânteind,
Scânteind și digerând
Lipsite de glas. Zăpada n-are voce.
poezie
de
Sylvia Plath,1932-1963
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice