Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tu, Soartă!
De ochiului ai dat, de izvor, o lacrimă-atât de flămândă,
Tu, Soartă, și gura i-o lasă, prin murmurul lin să te plângă
Și cât neastâmpăr de zbor ai pus în aripa mea stângă,
Un cer îmi apleacă ușor, să-ncapă-alinarea-ți pe tângă,
Iar boțul de sare amară, lins hulpav de limba mea lungă
Din lipsă-a cuvântului-miere, ce-ntârzia să mi-o ungă,
Ți-l iert, că l-ai pus, greu butuc, la piciorul meu drept,
Să-nvăț, cum s-aleargă pe funia vieții la modul direct.
În clipa de-avânt, la maxim, de liniște, dă difuzoare,
Urechii tocirea ascute-o, să guste-armonii răpitoare,
Deșteptă-mi în ochi, de vultur, privire iscoditoare,
Să-nvețe discret, din fulger desculț, alergarea pe foaie.
Din ștreangul tăcerii, ce-și crește pe gâtu-mi un clește,
Deznoadă-i betonul ce-apasă cuvântul, când înflorește,
Căci nu pot să tac și urlu ca lupul flămând, ce sperie Luna,
Când ea mă inspiră și veche, și nouă, și-albastră, nebuna...
Nu, nu mă sperii, că urci peste suflet treptat împăcarea,
Dezdoaie-mi aripa, vreau, prin iubire, să-ți trec provocarea,
Împunge-mi cu briza rebelă călcâiul din sarea crispată
Și seacă blestemul în care icoana visării a plâns, uneori, îngropată.
poezie
de
Maria Botnaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice