Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Roma
În pietrele cu care se hrănește timpul,
Stă înfierat trecutul, condamnat
La neuitare.
Sub fiecare piatră nemișcată,
Măcar o picătură
Dintr-o disperare,
Leagă cu sânge,
Amintirea celei ce,
Înc-o mai plânge.
Scârțâie piatra ca o dușumea,
De vremurile care au trecut
Fugind pe ea,
Zăvorul zace tras,
Spre nicăieriul
Dintru acel fără de țel rămas
Și baricade, da, cumplite baricade
Încovoiate stau
Pe drumul de parade...
O arșiță de scrumuri
Par ale Romei drumuri
Și caii muți nechează doar în gând,
Nu mai e trebuință
De ei pe falnicul pământ,
Gladiatorii în azilul de bătrâni
Se trec pe rând,
Crezându-se nebuni,
Căci nu își pot imagina
Aleasa vitejie,
Impropriu aruncată în zădărnicie
Și nu îmi pot imagina nici eu.
Așa cum nu își pot imagina nici leii,
Cum oamenii, într-un final, ucis-au zeii.
poezie
de
Silvana Andrada Tcacenco
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice