Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Fascinația adolescenței
Nu știu cât de tare te-am plăcut,
dar ochii tăi aveau un soi de hipnotiză -
- Hai să plonjăm în adolescență, mă îndemnau,
Copilăria ne-a rămas prea mică,
pe celălalt mal ne așteaptă viața
cu toate comorile sale!!!
Am închis ochii și am plonjat
alături de tine,
în primul an de liceu,
acolo în banca a doua
printre ecuații chimice și logaritmi.
Nici azi nu știu cât de tare te-am plăcut,
știu doar că acei ochi
străluceau ca boabele de rouă
aprinzând în mine roiuri de lumini...
Alături de tine mă simțeam transpus
pe muchia unui munte,
acolo unde aerul este întotdeauna rarefiat;
Ochii tăi făceau să dispară spinii
de pe manualul de geometrie analitică
și acreala profesoarei de latină
și toată încordrea dureroasă
din perioada tezelor...
Nici n-am observat când a trecut adolescența,
ochii tăi aveau dreptate:
pe celălalt mal ne-a întâmpinat viața
cu promisele sale comori
de care amândoi eram flămânzi.
Nu știu cât de tare te-am plăcut,
dar hipnoza ochilor tăi mari
mă face să mai văd și azi
doi copii ce se aruncă în valurile vieții
fascinați de tot ce li se-ntâmplă.
poezie
de
Marius Coge
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice