Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Atât mi-aș dori!
Mi-aleargă sub tălpi clorofila... E nouă
rochița ei, verde, brodată-n mărgele,
Pe care o rază, cu palmele-n rouă,
De vis, curcubeie, pictează rebele.
Avidă, se-alintă urechea-n cântări,
Ce păsări, pe suflet, le-așează cunună,
Hrănindu-i cu ele noian de visări,
Izvoare de versuri să-și murmure strună...
De ochi se agață splendori ce orbesc,
Pe-un soclu țesut din flori și lumină,
Scântei, îmbătate de-arome, horesc
Cu-aripi de fluturi, ce fruntea-mi înclină...
Mă plec în genunchi, aproape șoptesc:
"Mi-e vatra aici, cu talpa-i sorb seva,
Săracă, dar splendidă, Țara-mi iubesc
Și nu pot trăi nici de-o palmă de ea...!
Pe frunte port răni de chin ostășesc
Din lupta cu lifte, ce neamul dezbină,
Of, Doamne, nu-mi cere azi să iubesc
Pe-fiara ce limba maternă-mi suprimă..."
Îmi vine să țip spre Tine: "Ești orb,
Când Gura de Rai nebunii o vând!
Împacă visări, ce sângele-mi rod,
Adună UN Rai din maluri ce plâng!
Săracă, bogată prin noi, ce-o iubim
Și veseli, și triști din ajunsul neajuns,
Atât mi-aș dori, o Țară-ntregită, să fim,
Că nu am cuvinte, să-ncapă răspuns!"
poezie
de
Maria Botnaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice