Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pierdută și stricată...
Femeie, tu, din vremuri ancestrale
Îți cați de lucru pe la mahalale.
Cu sânul tău căznit și stors de vlagă,
Cu-n trup, mâncat de bube, ca-ntr-o plagă,
Îți practici meseria ta scârnavă,
Fiind o oră sau o noapte sclavă.
Te bălăcești în zmârcuri de păcate,
Nici prin mătănii nerăscumpărate.
Boită în vopseluri de paiață,
Ce îți acopăr obosita față,
Cu trupul ofilit de-atâta trudă,
De veacuri ai o meserie crudă.
Amestec ești de boli și dezmățare;
Adusă pân-aici de disperare,
Sau poate-mpins-ai fost de sărăcie
Uitând, femeie, de a ta mândrie.
Izvor ești tu de patimi și plăcere.
Aspiri șovăitor spre decădere.
Ai sufletul golit și mintea stearpă
Privită ești de toți, ca o otreapă.
Mixtură de duhoare și parfumuri,
Tu sprijini câte-un felinar pe drumuri.
Cu hainele sumare, țipătoare,
Ații tu a bărbaților cărare.
Pentru ei ești o biată jucărie,
Stricată și pierdută pe vecie.
Putreziciune ești și desfrânare;
Pentru-a lor cărnuri ești o desfătare.
Ești doar prostituata deșănțată;
Bărbați, cu trupu-ți chinuit se-mbată.
Ți-ar trebui tămâie, smirnă, ambră,
Să-ți spele existența ta macabră.
Și peste tine trece-n goană timpul...
Pentr-un pumn de bănuți îți vinzi tot trupul,
Iar sufletul îl dai pe datorie,
Pierdută și stricată pe vecie.
poezie
de
Mihaela Banu
din
Ne învârtim în cercul vieții
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice