Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Replică la poezia "Vis cu miresme de lavandă..." de Violetta Petre
De m-aș ascunde-n lan de levănțică,
Aș fi din cale-afară de prudent,
Fiindcă recunosc, imi este frică
De-amorul tău nespus de violent.
Ai vrea ca să mă storci, ca o petală,
Să-mi scoți esența, un real infern,
Amorul tău nu-i loc de îndoială,
E conceput doar pentru uz intern!
Albastru sunt pe coapsă mea cea dreaptă,
Pe stânga sunt de-un vînăt mai discret,
Aproape negră-i mâna și inaptă,
Iar spatele imi este violet.
Doar inima în piept îmi este vie,
Dar nu cred că am șanse să mai scap,
Te rog să mă transformi intr-o mumie
Și pune-mă discret intr-un dulap...
Și cînd mai scotocesti după lințolii,
Pe rafturi, de vreo doua ori pe an,
Mai pune-mi și lavandă, pentru molii
Să-mi treacă pe vecie de alean!
poezie
de
Valentin David
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice