Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ziar
Azi de dimineață, la micul dejun,
Citesc prin ziare vești dint-un cătun...
Un grangur mai șmecher, mai trăsese-un tun,-
Financiar desigur, că doar nu-i nebun.
Ajuns peste noapte bogat și-ncrezut,
Milionar cu-onoarea dată la rebut.
Citit-am de filme, de sport sau de vreme,
Aflând că natura, să ningă se screme,
Până într-o noapte când în fine ninse
Și zăpada-n iarnă pe toți îi surprinse.
Mă-ndes în fotoliu, citesc printre rânduri
Aflând cu mirare cum codrul e scânduri,
Că chiar pădurarul care îl păzea
Îl trage la gater, vânzând cherestea.
Tot omul își vinde casa sau o sobă,-
Cu cât mai sărman e, praful de pe tobă,
Că altceva n-are și chiar de-ar avea,
Nu i-ar mai ajunge nici pentr-o lulea.
Altul joacă banii furați la ruletă,
Pierzând astfel caii de la bicicletă.
Deschid larg ziarul la pagina cinci,
Unde nu-s reclame la șlapi sau opinci,-
Fete dezbrăcate, sâni din silicon
Mari, de-i vede până și taica Ion.
Un tânăr, văd bine, când dau altă foaie,
Siluie bătrâne, ieșit din pârnaie.
Un altul îți fură tihnit portofelul,
Cerceii de aur, din deget inelul.
Bețivani în crâșme beau, nu se sfiesc
Au la ei topoare de te miruiesc.
Și chiar de vecin ești cu șeful de post,
Lovit fără milă, te zbați fără rost.
Guverne reale, din umbră, de criză,
Se-ntrec între ele și-ți fac o surpriză.
E una plăcută, cum crezi că-i firește
Auzi de la ele, că pensia-ți crește,
Dar când dai să cauți în cel buzunar,
Vezi că pensia-ți crește numai pe ziar.
Citesc o-ntâmplare din politichie
De chelul nu are, își pune tichie,
Dar nu orișicare, de mărgăritar-
Vrute și nevrute, scrise-s în ziar...
poezie
de
Mihaela Banu
din
In volumul Eu râul tău, tu matca mea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice