Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Confesiune
A șoptit minciuna, printre dinți: Mi-e frică!
Cred c-o să ne prindă cu ocaua mică.
Chiar de ne-am ascunde după măști și rame,
Suntem prea sfruntate, pururea infame.
Și prin ce miracol să fim nevăzute,
Când cu ață albă toate-am fost cusute?!...
O lume întreagă pe nume ne strigă,
Ca în țepe-n văzul lumii să ne-nfigă.
N-am putea, nici vorbă, să scăpăm din curte,
C-am avut, din fașă, picioarele scurte
Și nenumărate alte beteșuguri:
Ori prea gogonate, ori cu vicleșuguri.
Am urcat, in pripă, pe a noastră scară,
Strâmb încorsetate sub greaua povară.
Dar nici adevărul nu se simte bine-
Se teme, ca naiba, de voi și de mine
Și până-n răscruce, când drumuri se-mpart,
Umblă năuc, bietul și cu capul spart.
poezie
de
Mihaela Banu
din
In volumul Eu râul tău, tu matca mea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice