Creanța (Dupa Chitanța de Ion Pribeagu)
Domnișoara noastră Tanța,
Locatară la parter,
Iese doar cu pălărie,
Răspândind suav mister.
E frumoasă ca o cadră,-
Coapse lungi, piciorul mic.
Încălțată e-n sandale
Și ciorapi de borangic.
Mic cu mare se adună
Când apare ea pe stradă.
Are maniere fine,-
Lumea poate să le vadă.
Părul revărsat în valuri,
Ochii mari, vioi, adânci...
Prizonier rămân cu gândul
Și îmi dă inima brânci.
Mă interesez în stânga,
Cu urechea trag și-n dreapta:
Ce hram poartă domnișoara,
Cum i-e vorba, cum i-e fapta...
Umblând beat de fericire
Că mi-am întâlnit consoarta,
Aflu plin de consternare
Ce potrivnică mi-e soarta.
Cum platește datoria,
Nu mai e niciun mister.
Știu si babe curioase
Și vecinii-n cartier.
Om cu suflet, creditorul,
A scutit-o de tortură
Și și-a încasat creanța,
De la Tanța, în natură.
Și se mai aude-n fine,
Cum mereu e surâzândă,
Că mai trece de la dânsa,
Periodic, și-o dobândă.
Să nu mai lungim povestea,
Vă mai spun ca fapt divers:
Datoria, și din urmă,
De prin catastif i-a șters.
|
Module dinamice