Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Toamna-mi răsucește un cuțit în rană
Mai adastă-n vie un stingher ciorchine.
Frunze veștejite sunt tot mai puține;
Vântul le răpește ca pe vechi sabine.
Împletind covoare în culori de toamnă,
Pentru veșnicie timpul le condamnă,
Luându-le vlaga, ce nimic nu-nseamnă.
Fie zi, sau noaptea, pe sub clar de lună,
Frunze-ngândurate n-au gură să spună.
Păsul ce le roade, cui să îl expună?!
Lacrimile toamnei în palme de-aș strânge,
Sufletul, în chinuri, în bucăți s-ar frânge,
Văzând frunze moarte, mânjite de sânge.
Toamna-mi răsucește un cuțit în rană,
Mi-a lăsat coroana pomilor orfană,
Nefăcându-și grijă, milă ori pomană.
poezie
de
Mihaela Banu
din
Din volumul Pași peste margine de timp
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice