Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
POEMUL NESCRIS
În bezna aceasta semiobscură,
Resimt sentimentul de ură
Al celor ce te sărută pe gură
Conform teoriei incestului frust,
Pe care refuz compulsiv să îl gust
Pe drumul acesta îngust,
Caci lipsa de aer, precum de culoare
E ceea ce astăzi mă doare
Și ostentația aceasta aleatoare...
În lumea de ciucuri
De ce să te bucuri,
Tu, plătitor de ciubucuri?
Felină fiind, aroganța uitărilor toate
Strigă zidită-n singurătate,
Din primele clipe de eternitate;
De n-am să mai scriu poezie,
Salvez doar o coală de albă hârtie
Și fie oricum ce va fi ca să fie,
Rămân-a mea lume necolorată
Caci nici nu ar fi pentru ultima dată,
Nonsensul acesta-al rotirii de roată,
Cât păsări mai zboara și iarba tot crește,
Poemul nescris, plângând românește,
Așteaptă, accepta, iubește
Iar tu nu poți nici cu privirea,
Neant rătăcit, a cosi nemurirea,
Doar știi cât urăști omenirea,
Se simte umil și învins
Porumbelul cel alb pe asfaltul încins
Privindu-l pe cel neînvins
Zburător călător
Vultur învingător
În ciocuri, o lume i se zbate a dor
De surdul luminii ce geme,
Cât ucigașul ei totuși se teme,
De acele încă, nescrise, poeme.
poezie
de
Silvana Andrada Tcacenco
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice