Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În genunchi rugăm eternul
Ai pus floare lângă floare și cuvânt lângă cuvânt
Mângâind cu pana-ți caldă tot ce mișcă pe pământ,
Versului i-ai dat lumină și sfințire de icoană
Vindecând dintr-o privire și cea mai adâncă rană.
Scrisă-n stele ți-a fost soarta și nedreaptă de amară,
Dar ți-a fost de-ajuns să scrii despre codrii, despre țară,
Din dușmani făcut-ai nuferi pe un lac de-ntinse plângeri,
Pașii-ți demni ți-au fost prieteni urmăriți din cer, de îngeri.
Ai chemat în strofe zeii să-ți ursească veșnicia
Și-au venit în număr mare să-ți măsoare volnicia,
Au decis să fii Luceafăr peste nopțile-nstelate,
Să ne-ncânți din lira-ți blândă peste-ntinsuri, peste ape.
Înțeleptele-ți poeme stau pe rafturi neclintite,
Timpul nu le-a șters divinul, le-a vrut doar a fi citite,
Nu le-a stins nici măreția, nici candoarea fără seamăn,
Sunt la fel de-nălțătoare neavând pe lume geamăn.
Ai iubit cum nu iubește orice muritor femeia,
Ți-ai pus aripi de Icar și-ai aprins din zbor scânteia,
În cerneală-ai ars condeiul, iar din vorbe lustruite
Închinat-a-i Ei, Iubirii, diamnate șlefuite.
Trist, privești și-nnumeri anii... oare câți să se fi scurs?
Lasă-ne pe noi, Emine, sunt ai noștri... s-au tot dus,
Ai stors tot ce-a curs prin tine și mai mult decât trăirea,
În genunchi rugăm eternul să-ți declare nemurirea!
poezie
de
Sibiana Mirela Antoche
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice