Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
A fi român
Același neam, aceeași grea povară
Plângându-și soarta ca pe-un recviem,
Aceleași patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean și rău blestem.
A obosit, dar nu-și trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Își curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.
E timpul de-a-și uni în pace crezul,
De-a-și apăra ce-naintașii-au câștigat,
Esența volniciei strânsă-n miezul
Unei măreți istorii ce nu s-a uitat.
Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Și nu se șterg vreodată și nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău și ultimul mister.
Mai este vreme încă de speranță,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanță
Și nici de-ntors trecutul frământat.
Același neam, aceeași suferință
Ce-l arde-n piept și-i vântură trăirea,
Aceeași veche, aprigă dorință
Îi macină prezentul și doinirea.
Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn și stoic
Și stoarce mierea pietrelor chiar seci.
E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voința libertății și putință,
Cât în țărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace și credință.
Sărman pământ de-o veșnicie gazdă,
A fost și mamă-a fost și sfânt alean,
Aici și-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oștean.
Aceeași munți, aceleași repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român și-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!
poezie
de
Sibiana Mirela Antoche
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice