Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pentru o clipă veșnică
Am povestit lângă tine când îți era frig
Am venit în brațele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a șoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubește încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puțin ne oprește din zbor,
Precum marea își ascultă valul
Viața revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineața să-ți fie luminată,
Cum eu te-am strâns în brațe
Și îți va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulțumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veșnică și am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreția sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineților tale a mai crescut o floare, sărutul meu.
poezie
de
Lorin Cimponeriu
din
Călătorie spre steaua promisă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice