FABULA PĂIANJENULUI CRUCE
Un păianjen gri-gălbui, cocoțat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură și privește-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare și să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraș, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse țesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deși dânsul le crease și le instruise bine
Cum să-și facă pânză deasă și cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze. Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleștele-i paraliza,
Dar credința că el poate și că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a țesut o viață-ntreagă pânza lui prin tot ținutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbușlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobație printre ițe înnodate,
A fost chiar în pas cu moda, că știa să dea din coate,
Iar la multe-opisthothelae le-a-mpărțit cotloane bune,
Dar și moda-i trecătoare, în aceste vremi nebune. Totu-a mers o vreme bine, țeseau pânza-n regiune,
Însă a venit scandența și ce-a fost... Nu se mai pune!
El le fu stăpân și tartor peste-ntisele regate
Și a dat la toți fârtații hrană, chiar pe săturate,
Căci vânau țânțari și muște și-aveau mese-mbelșugate,
Chefuind și zi, și noapte prin ținuturi mari, bogate ‒
Dar, acum, că e-n vizorul unor prădători mai mari,
Ca să scape de acuze și de fiarele-astea tari
A strâns pânza, iar averea a făcut-o dispărută,
A ajuns în portul mării pe-un catarg și ne salută. A mișcat abil din clești și s-a adaptat rapid,
C-are sângele albastru și un suflet de gepid...
Valurile înspumate urcau pe catargu-nalt,
El stătea pe-un fir - eroic - ca să facă-un mare salt
Către-o viață nou-nouță, în îndepărtata zare,
Pe pământuri mai virgine, fără stres și-amenințare ‒
Și de-aceea a-ndurat, fără nicio ezitare,
Teama de necunoscut și taifunul de pe mare,
Iar acei ce-au vrut să-l prindă, să-l trimită jos, în beci,
Au rămas cu ochii-n soare, căutându-l pe poteci!
Vreme bună-ndelungată, el a rezistat furtunii
Și-a dus crucea-n libertate și-a scăpat de toți nebunii,
Care au crezut, prea lesne, că un carnivor feroce,
Ar ceda un trai de rege, pentru-o viață crudă, atroce,
Iar acum se plimbă-n voie prin tufișuri și liane,
Stă la soare ca boieru' și-are pânze barosane,
Căci cu ce a strâns prin plasă - cât a stat în Primărie -
Și-a luat insulă și iahturi... Trai, neneacă! Meserie!
|
Module dinamice