Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Singurătate
Au rămas frunze de-alt an în fagi, tăcerea-i uniformă:
Crengile sunt toate negre, iar gerul e uscat.
În adâncimi mari din adâncimea cea enormă
Clopotele de Paști lărgesc un cer purificat.
O, sunet al bronzului sfințit care urechea-încântă,
Este-al tău acest cântec pe care îngerii îl cântă!?
Îmi umpli inima de bucurie și durere
Crede! Crede! Dar necredința parte-și cere...
Și,-n pofida faptului că-mi spui că voi muri, biet șoarece,
Nu-mi spui când se va-întâmpla, nici cum și nici de ce.
Surde la cântecul de privighetoare sau canar,
Nepăsătoare trenuri trec prin viață:
Ce nenorociri ne va aduce-acest nou an din calendar
Nouă, celor pe care primăvara astăzi îi răsfață?
Așa cum mănunchiul de spini negri din zăpadă se ivește
Cancerul în mulți din noi de-asemeni, ascuns, crește;
Ușa pofticioasă-a crematoriului plin de fum,
Cu zgomot, se închide pentru unii chiar acum,
Iar clopotele bisericilor parcă bat sporind această
Singurătate-a noastră, atât de lungă și de vastă.
poezie
de
John Betjeman
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice