Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Reboot
pisicile au 10 vieți primăvara
de aceea ne trezim în pijamale cu țurțuri în mână
neștiind dacă urcăm în următorul tren
ori alunecăm goi spre valurile ce se sparg
de tot ce știm
primăvara aerul e mai aspru și ceva încă doare
miroase a zbor de rândunică peste grătar
a vreau și nu vreau
a bicicletă fără lanț scoasă din garaj
și plimbată de ghidon pe trotuar
să vadă vecinii
diminețile de primăvară
au cafelele mai negre și dușurile mai lungi
au catarame la pantofi și antene mai scurte
și cine știe câte săruri pentru
trezirea noastră din leșin
primăvara ne umple de muguri
ca o boală contagioasă fără niciun vaccin
așteptăm să pocnim docili în flori pe ramuri
în văzul tuturor
să fim culeși și strânși la piept
cu buzele mânjite și gura plină de optimism
avem tupeu primăvara
purtăm adidași și costume lycra
lăsăm soarele să ne privească crâncen în ochi
ca pe niște bulbi cruzi
din care viața
trebuie să iasă cumva
primăvara suntem febrili și plini de efecte speciale
vrem să fim pupați, pieptănați și bătuți din dragoste,
colecționăm atent scoici, semne și tot ce e nou
și le oferim cu zâmbet bleg și fără cuvinte
celor ce se dau jos la prima
în nicio poezie nu ne repetăm mai furios
decât în cea despre primăvară
când totul o ia spre sud
cu rădăcinile smulse, cu nasul și coama în vânt
adulmecând în scorburi adânci și jilave
oase de nou început
poezie
de
Corina Gina Papouis
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice