Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Ecouri de singurătate - III
Cuvintele rănesc mai mult din trufie;
În sânge ura arde grijile-n amar...
Îngenunchiat e cel nu vrea să știe
Că-n orice luptă... să existe un IDEAL!
Tăcerile au veșmânt de seară adâncă;
Pe cruce trupul pare tot mai uscat...
Fără de iubire nimic nu ne mai încântă
De-atâta trufie... sufletul de el a și uitat!
Mă uit spre ceruri și mă rog mereu...
Fără de țel; mie-mi fi-voi martir...
Aștept să mă iubească Dumnezeu,
Aștept să curgă din mine dor și mir!
Mă uit către pământ și plâng și plâng...
Atâta trufie oarbă pare sieși zăcământ...
Metaforele vieții în taină vai, se frâng,
Suferința mă face să nu mai știu cine sunt!
Mă uit la semeni; toți trec pe lângă mine...
Mă uit la ei, mă rog să fie blânzi și buni...
De-atâta trufie ard lacrimile-n noi destine:
Doamne, nu uita să-i ierți, să-i îmbuni!...
poezie
de
Constantin Anton
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice