Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Acordul
Povestea fără seamăn rămasă-n așteptare
sub înveliș de umbre, pe timp nedefinit,
îmi tulbură uitarea cu zvonuri trecătoare
care-mi aduc în cuget un vechi acord rănit.
Chiar clipele ajunse în ceasul cu pendulă
se zbat fără speranță, pe micul secundar,
când orele barbare, pe-o margine credulă,
încearcă să dezlege înscrisul legendar.
De-ar fi să dăm crezare ursitei nevăzute,
prezentă-ntotdeauna în astfel de povești,
nici n-ar fi fost înscrisul în actele trecute
pe opisul legendei cu pagini nefirești.
Dar noi voiam desigur să fi avut acordul
măcar într-o poveste marcată pe contur
cu vrăjile rescrise pe umbra din fiordul
unde lăsam regrete, să-adoarmă prematur.
Poate-am crezut că ele, trezite pe tăcute,
ne vor aduce-n cuget un simplu dezacord
din margini de legendă, rămasă pe redute,
să ne aștepte vara pe țărmul din fiord.
Dar nu-i așa, iubito, acordul existase
în clipele eterne noi doi l-am conceput,
păcat că peste vreme vocalele contrase
readuceau povestea din nou la început.
poezie
de
Corneliu Neagu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice