Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Meta
sunt un popor pașnic cu obraji roz
și petarde în buzunar
în caz de victorie
țin frigiderul deschis
celor ce vor să facă schimb
de amintiri dulci
cu tendințe crocante
am scări interioare ce urcă
și coboară în spirală
spre fiecare limită netestată
și balustrade de care nu
mă mai țin de mult
sunt fluentă în limbi cu care
iubesc animale mici neprotejate de lege
lipesc și decupez în mintea tuturor
imagini de unică folosință
plantez și defrișez păduri întregi
între 9 și 5
iar uneori, sâmbăta, mă ascund în data de baze și construiesc piramide
cu o singură mână
reacționez bine la frig și căldură
am cap frumos, adânc și organic
oasele îmi balansează
sufletul +/- 0.5 și mă
învârt în scaune roșii de birou
până amețesc și termin
am ochii în culori care sperie
și mă asortez la tot ce
intră ușor în panică
când iubesc sunt un bolid
arzând tălpile universului
între adevăr și minciună îmi place
să port șliț
de trei ori pe zi trag
câte o gură din sticla cu apocalipsă
iar când mi-e foame
închiriez tigrii pe cale de dispariție
și ies cu ei la vânat
poezie
de
Corina Gina Papouis
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice