Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Rugă
dumnezeul meu, fratele meu de cruce, dacă mă arunc într-o apă, tu mă scoți, mă usuci și mă porți, ca pe o haină proaspăt spălată. chiar nu poți să mă lași naibii, baltă? am deschis fereastra și te-am mirosit în caisul înflorit. am deschis frigiderul și erai acolo, în cutia cu lapte acrit. ce te mai încăpățânezi să mă salvezi de necuratul! deși vezi că îmi port cu orgoliu păcatul, ca pe medalia celui dezertat dintr-un război care poate nici nu a existat. dar există viață înainte de moarte. uite, ne întâlnim jos, la o înmormântare. mâncăm o oală cu sarmale. bem niște palincă de caise. și să vezi ce mișto e când îți bagi picioarele în lumea cealaltă și-n fericirile promise. până și mortul mai învie puțin, de-atâta veselie. oricum, ce voiam să spun e că a doua zi, după beție, n-o să-ți mai ardă să mă asculți din singura ta carte. te rog, lasă-mă să scriu și eu o poezie, chiar dacă nu are happy end, cum îți place ție. să mă arunc în ea, ca într-o fântână. doar așa, de-al dracului.
poezie
de
Diana Dumitraciuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice