Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Doamne, repede!
Doamne, fă-mă repede până la unu,
scade din el ce mi-a luat și-adună-mă cu el când a plecat,
desfășurându-mă în doi, întruna!
din piatra acestui inel fermecat
pe degetul lui purtat în care rotește!
tocmai pentru că el dă celor frumoase și habar-n-am mie
exact pe vârful sabiei cum m-a tăiat
după cum îi picură cântecul
chiar și când nu vine ori când eu fug
prinzându-ne de inimi pe dedesubt.
de fapt, trupului meu, îi dă capul pierdut
(ori nu mai știu dacă tăiat, deși, cred,
femeie fiind, eram sigură J)
după ce de fiecare dată l-a savurat îndestulându-mă
atât de îndelung pe o tavă cu gust de trandafir și ciocolată
și din ce în ce mai roșu în sângele meu:
mie din rană înmugurindu-mi flori
și lui până la seva din rana lor
cu care legendelor în cărți se parfumează.
așa îl simt în nări și-mi amintește
început de prezent continuu într-o "poveste-deodată",
eu dezintegrată acum și el amuțind,
în propriul inel și-n propria lui sabie
și-n imediata trecere
cu o rotire-n plus la ceasul meu.
și cum, Doamne, totul e suprapus
peste aceeași gaură neagră a iubirii veșnic mușcând
și în zadar cu mâna spre darurile tale, potrivindu-i-se,
numai el îmi spune să-l mai întorc și să nu-l uit.
deci, repede-repede, fă-mă una și-adaugă-mă lui
și fură-i sabia! ca, din greșeală,
să nu mă mai taie
cu aceeași învârtire de inel
la ceasul lui!
poezie
de
Ana Ștefănescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice