Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Romanța lacrimilor mele
Omul, terminând cu vorba,
Nu știu ce-am mai întrebat,
Dar am plâns, am plâns întruna
Până când s-a înnoptat.
Apoi... am plecat spre casă,
Năucită de durere,
Lacrimile mi-au stors ochii,
Iar gândul, orice putere.
Ajungând pe strada noastră,
Câinii pe la porți lătrau
Iar pe o bancă patru tineri
O romanță fredonau:
-In satu-n care m-am născut,
Nu-i cine să mă plângă,
Cei dragi de mult m-au părăsit
Chinul să le ajungă.
De-atunci eu singură trăiesc,
Mereu pe căi străine
Și n-am pe cine să iubesc
Sunt tristă, vai de mine.
O... Doamne! Cu ce ți-am greșit
De nu-mi mai ierți păcatul,
Părinții mi-i-ai osândit,
Ai osândit tot satul.
Nu am puteri să mai răzbesc
Poveri și grozăvia,
Dă-mi forță ca să mai zâmbesc
Să zbor ca ciocârlia".
- Ascultând aceste versuri
Am deschis ușa la tindă
Și trecând printr-o odaie
Am ajuns lângă oglindă.
Mi-am privit ochii și fața,
Istovite de durere,
M-am spălat cu apă rece
Să-mi revin, să am putere.
Și, văzând lampa aprinsă
In odaia dinspre vale
Am intrat să-i spun cucoanei
Despre această zi de jale.
Ea știa de tragedia
De la Bălgrad și din țară
Și de tata cum murise
Chinuit în acea gară.
Nu mi-a spus crezând că timpul
Le va rezolva, odată,
Nici n-a vrut să-mi redeschidă
Rănile de altădată .
Din ciclul: Prea multe lacrimi mamă
poezie
de
Corneliu Zegrean-Nireșeanu
din
Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern)
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice