Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mai stai un strigăt
eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezești cumva
dimineața,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezești așa cum mă știai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauți lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă oprești doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,
mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,
mai stai tu,
în tine,
nici nu știi cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopții,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înșine
și din
ceilalți.
poezie
de
Marian Florentin Ursu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice