Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Monolog
e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ține împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înțelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peșteră,
aș putea să vorbesc toată viața,
prețuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.
dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
și de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistență
și carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.
cuvintele mele devin lilieci,
au pieliță și brațe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peșterii.
poezie
de
Ionuț Ștefan Blesneag
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice