Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Providențială
Dacă o iubești, te așezi pod de traversat deșertul,
trambulină pentru crezul în flori,
o colinzi la pas în lung și-n lat,
o ții de mână și o ridici de subsoara vederii,
limpezind cerul de nori.
Pătruns de viața din ea,
topești cu o-mbrățișare ceața, fulgii de nea,
te apropii până la mutatul în dimineața buzelor,
le sorbi până te desprinzi de vechiul eu
și te unifici cu poemul ce ti-e.
E ușor? Este greu?
E o întâlnire providențială aceasta,
pe care necontenit, cu inima, o scrii.
Trage după ea luna și soarele,
trage zilele rupte din rai ca strugurii copți ce pleznesc în vii,
trage cortegii de lalele cu bulbii înfipți în pântecul anilor. Știi?
De la-nceput, s-au înfiorat de presimțiri petalele-n sărbătoare.
De atunci, am turtit între doruri timpul,
l-am legănat pe picioarele inimii,
liman de sărutat gândul cel bun.
Cu același drag, îl strâng în piept și acum.
De atunci, am crăpat de ziuă și de alergat într-un suflet,
când mâncând pământul, când schiopătând, cu ochii înrourați,
îmbobociți de audiențe în sanctuarul tainelor.
De atunci, m-am prăvălit în adânc, în afară,
cu tălpile goale,
am călcat pe mozaicul fierbinte, înghețat,
mi-am julit pulpa în surle de vânt
am răsuflat prin degete, prin cuvânt,
am ascultat,
am țâșnit pe fântâni arteziene în chicotul zărilor,
de atunci mă întind ca untul pe vers,
hrană stihiilor, îngerilor,
ce au recunoscut, fără preget, lumina darului din mers.
poezie
de
Iulia Dragomir
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice