Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Turbulențe
Mi-e Universul aproape strâmt și stelele se îngrămădesc
Că-mi vin cu-ntreg alai de umbre, pe trupul meu și-l răzuiesc
Dintr-o genune se revarsă vulcanii altor începuturi,
Pe umeri duc povara lumii, croind cu ochii, mii de scuturi.
Și din agonia încleștării, se naște templul mântuirii,
Pe-altarele închipuite, să-i ardem sufletul iubirii
Îngenunchează talpa vremii, în fața fiarei și se-nchină
Pe fruntea viselor de mâine, tronează tiara ei divină.
Mi-e Universul cald în palmă, și mi-l amestec cu lumina,
Din furibundele dureri, se-alege-o taină, eu am vina,
De-a nu pricepe ce înseamnă: respirul cast-n Univers
De-aceea caut și-mi aștern, nedumerirea mea prin vers.
Habar nu am de ce cad stele și toate-n creștet nimeresc,
Poate-i un semn, că nu e timp să îmbrac destinul pământesc
Și-ar fi păcat să nu încerc, măcar o clipă să mi-o zbor
Spre miezul unei galaxii, în focul ei nemuritor.
Mi-e pasul parcă-nghesuit și prin tăceri mă poticnesc
De s-ar preface noaptea-n ziuă, pe gândul meu cel omenesc,
Mai dulce mi-ar părea ispita și m-aș ascunde în veșnicie
Pe ancestrale căi, albastre, sau călimări cu apă vie.
poezie
de
Elena Căruntu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice