Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tăcere apăsătoare
O parte dintr-un întreg,
Un lucru intrisec,
Jumătăți de măsură
Pe muchie de fisură.
Mi-am ales un drum
Cu suișuri și coborâșuri,
Unde soarele răsare o dată -n zi
Și luna-i sfeșnic de veșnicii.
Merg pieziș,
Mă impiedic de propria-mi umbră,
Nu căt ascunziș,
Singurătea e sumbră.
Frunzișul îmi ține de umbră, de cald,
Raze de soare-n sclipiri de diamant,
Strigătul mut, asonor,
Pierdut în al său ego,
Într-o chemare fără ecou.
Liniște apăsătoare
În ecouri surzi,
Tremur de ape,
Trosnet de crengi uscate.
Izvorul își plânge dorul
În albia adâncită de brazde,
Vântul iși pleacă crengile
Într-un ton de lamento, de despere.
Cântul necuvântătoarelor
e redus la tacere,
Sunetul singurătății,
a ceții, a voluptății.
Pământul suspină,
Glas răpus de durere,
Înecat în negura timpului,
Auzi materia cum se pierde.
poezie
de
Diana Niță
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice