Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Primăvara viitoare...
Au obosit de-atâta vară stejarii,
încât secundele abia mai ticăie pe ramuri.
Driade sfioase, lunatice, cu chipuri străvezii ca aerul,
cu degete de ceață,
ies de prin scorburi
și-ncearcă în zadar să-i încălzească la sân.
Le freacă mâinile-nghețate,
le șoptesc în ureche eresuri
de la-nceputul lumii,
cercând din greu să le aducă
verdeața în obraji.
Dar e-n zadar.
Suflarea lor vârtej de gheață e
și, învolburate, înfrigurate,
transfigurate-n frunze palide sau sângerii,
secundele pădurii se desprind de pe ramuri
și cad
ca dintr-o clepsidră spartă
în brațele de mamă, calde, ale pământului.
Și astfel timpul capătă o consistență de lut,
în timp ce sufletul copacilor rămâne impudic dezgolit,
prins între oglinzile întunecate
ale cerului de toamnă cu multe lacrimi
și mai puține stele.
E toamnă în pădure iar, iubite,
dar cerul din inima ta rămâne neschimbat
și mă-ncălzește cu-aceleași stele,
dorul tău îmi cântă
cu-același murmur de frunze verzi,
harfa ta e aninată în aceeași poezie
ce naște primăvara viitoare.
poezie
de
Nela Talabă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice