Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poem despre ceea ce tu numești naștere
Ți-am simțit respirația / noapte cu picioare de lună.
Albă, subțire, aburită... cometă a lumilor viitoare,
Cu maci sângerii și tăceri deformate în cuvânt.
Parcă ieri mâna ta cuprindea centrul universului,
Mediana dintre tine și mine! Timpul împarte
monede plumbuite
Acelora ce se nasc pe hotarul viilor, iar secunda
când te-am fost zărit
crește precum peștii cu irișii
bulbucați.
Mă așez la masă cu întrebări-păsări,
ciclopi din lumile ce au trecut
Și apăs pe somnul tău rece/ al naibii de rebel
Cu unghiile mele vopsite fucsia.
Toate îmi apar ca niște iluzii demolatoare,
numai lampa ta de veghe are un buzunar secret.
Ai pentru mine o inimă cât suflul înaltului
o inimă plutitoare?
Îmi caut febra neliniștilor în zig-zag,
Apoi vin cohorte de cai țesălați... ritm monoton...
Tuturora le este foame de sens,
dar tu decizi
Morțile și nașterea, firele cu care
Vei lega răni obscure.
Îmi spui că nu au preț cei născuți
Și niciun munte de sare nu poate topi
Zăpada din care apar singurătăți.
Oare știi să întinzi coarda vieții la 180 de grade
Atât cât să nu mai poată scârțăi dolomitul de sub omăt?
poezie
de
Angi Melania Cristea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice