Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Orice enunț cu privire la educație nu numai că descrie o realitate, dar construiește și prescrie ceea ce aceasta trebuie să devină în perspectivă. Discursul normativ face loc, de obicei, voluntarismului și subiectivismului. Reperele valorice ale educației viitoare se pierd în spațiul nedeterminat al reveriei. De regulă, terminologia educațională suferă de o ambiguitate semantică și imprecizie referențială. Când se desenează obiectivele, cuvintele își dau concursul pentru a nega realitatea existentă și se pregătesc pentru a adula virtualitatea. Substanța limbii, în această încercare de trasare a proiectului, se rarefiază, mlădiindu-se în conformitate cu alura și valoarea țintei. Încă din faza conturării scopului, discursul însuși vine în întâmpinarea țintei chiar făcând-o în parte. Există o forță presupozițională a cuvintelor care se actualizează în orice proiect didactic. Cuvântul educativ este un cuvânt insinuos. Discursul pedagogic nu numai descrie sau prescrie, ci crede că și face efectiv ceea ce este doar în proiect. Premisa aceasta este: a spune înseamnă deja a face! Făcutul se ascunde la adăpostul spusului. De multe ori, discursul despre educație se limitează doar la a spune ceva despre ceea ce se face, pentru a se crede că se și face ori s-a făcut cu adevărat. Uneori, se vorbește mult și se întreprinde puțin sau deloc.
Constantin Cucoș
în
C. Cucoș, Minciună, contrafacere, simulare. O abordare psihopedagogică, Editura Polirom, Iași, 1997
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice