Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tablou
am înghițit pastila roșie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează
pe planșetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung și în capătul lui
o ușă
// mi-au spus că o singură dată în viață pot deschide această ușă//
cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în șir iar eu să stau pe băncuța din mansarda cu flori/ să desenez
la sfârșit toți au deschis ușa și au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului
era vară și afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid și eu ușa
era timpul ca și eu să visez/ să dorm / să visez
//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului și mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă ușă niciodată
m-am așezat la masă înpoi la planșetă & am desenat înăuntru un oraș mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă așteptau
să intru în lumea lor ciudată și strălucitoare
//
am rămas așa mult timp cu telefonul pe silent
până ușa s-a deschis singură / am vomitat pastila roșie și eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de mașini albastre care se unduiau pe un bulevard. și totul părea
ca la început / atât de real.
poezie
de
Daniela Bîrzu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice