Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Alergările gândului
Cum prin răsăritul soarelui
se vede primăvara luminii,
așa printre zilele apusului meu
se vede iarna mea.
A răsări. A apune.
Răsăritul este a inimii primăvară.
apusul este înțepenirea iernii.
Și câtă primăvară încape răsăritul
iar și iar
când gându-mi aleargă
ș-aleargă
ș-aleargă
prin fluturi translucizi spre tine
neobișnuitul și nemărginitul meu.
Ce copilărie a putut să aibă răsăritul tău?
Și câtă iarnă încape apusul
iar și iar
când groaza gândului aleargă
aleargă
aleargă
prin spinii țepeni spre sinele
obișnuit și mărginit al meu.
Ce copilărie a putut să aibă iarna mea?
Și-acum când pământul se-odihnește
în brațe întineritoare de prim anotimp
mă-ntreabă gândul
oare în ceasul apusului
răsăritul tău din colțul ochilor mei
va încăpea o iarnă sau o primăvară?
poezie
de
Carmen Ciornea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice