Pe-a timpului uitată filă...
Aude suier cuantic, particule spre ea purtand atatea vechi ecouri,
Inregistrate intr-un biet obiect de mobiler, batut de timp, in ale sale zboruri.
Se puse-n latul lui, pe gresia rece se aseaza, avand ochi concentrati si tainici,
Iar cand a sa privire-arzanda incepe lemnul sa despice, suierul simte cum se inteteste, pulsand in ea fiori navalnici.
Vede uimita cum se inconjoara de-un camp atipic de lumina, ce-nghite cu vapai nestinse,
Ale intregii mobile muchii si laturi, ce acum de mintea ei pareau insufletite. In bubuit de-al inimii galop si suierat ce aproape-o asurzeste,
Vede cum campul se imbogateste si larg ca o manta, mobila veche insoteste.
Ea brusc, cu ochii in lumina nestiuta, se vede exact cum se afla in locul ala, insa nu acum,
Ci cu cativa ani inapoi, sezand acolo si rasfoind un vechi album.
Se focuseaza sa priveasca, cu ochii mintii de acum, tot ce a fost o data,
Fiece poza ce albumul completa, exact in ordinea in care era atasata. Fara de stire, se-ntoarse in timpu-acela, cand un album tinea in mana, cu poze si culoare.
Era din nou un trup ce avea la fel, racoarea gresiei sub picioare.
Trup ce tinea la cap o mana, suport a mii de ganduri, si brusc simti cum inima-i topeste
Un chip ce brusc i-a aparut, ca intr-un vis, fara de veste.
De unde il stia? Nedumerita-n amintiri se poticneste, dar totul in zadar.
Nu-si poate aminti ca timpul ea l-a descifrat si iata, soarta intr-o clipa si-a schimbat. De-atatea zile se intreba cine e cel ce-n inima se pare ca-i domnea.
Iar intr-o zi, neimpacata, ii veni brusc pe pozele din telefon a se uita.
Si ochii-i cad deodata pe chipul ce fiinta ii tot imbata,
Era chiar el, din poza, cu ochii lui cei plini de stele o privea,
Se uita langa poza si vede al chipului din inima-i sanctuar,
Oras, o strada, numar si o data, toate din viitor, un timp asa neclar. El calm isi ducea zilele ca sfintii cei martiri prea crude caznele.
Picioarele, sprijin nu-i mai erau, ci izvor patimi neincetate, nepunticioasele,
Iar bratele slabite, lacas de aprige cutite ce chin amarnic tot purtau.
De-atatia ani un carucior ii fu nadejdea, caci ale lui puteri de el se departau,
Dar ca un apring luptator, cu numele-i de sfant, pe toate le-a trecut.
Cu fruntea sus, si inima la Dumnezeu, vietii potrivnice el i-a zambit cand ea-l voia cazut. Si iata-l cum pe toate si le face, asa cum e, nu e povara pentru nimeni, niciodata.
Fotoliul peste tot pe roti il poarta, iar el ajunge viata aproape de normal sa si-o traiasca.
Astazi e-o buna zi pentru a sa minte, trup si inima aleasa.
Are de gand sa iasa-un pic, natura, viata cu drag sa le-ntalneasca.
Si iata-l cum la poarta iese si-n cutia sa postala cauta, o fi primi ceva de veste.
De-ndata mana din cutie-i iese, tinand intr-insa un plic, hartie rece. Cand bratele pe ea o gazduiau, boala-i era o gluma, si muntii vietii oricat de-nalti erau, usor el ii urca.
Iar pentru ea, i-era un bland arhanghel, aprigi demoni din ea cu pace si iubire mereu el biruia.
Iubirea-i inalta, se bucurau nespus de-acasta fata calda-a vietii, ce in sfarsit lor le zambea.
Dar iata ca timpul nu iarta, cand cartea-i e aflata, si a sa revansa degraba va veni sa-si ia.
Cu capul pe-al sau piept, asa atatea dimineti pe ei ii surprindeau,
El o priveste imbatat de drag, cum ochii-i de migdala de dupa pleoape se-odihneau. Asa isi lasa a ei iubire, cu promisiunea ca-ntr-o zi vor fi ei doi in lumea far de lacrimi.
Si iat-o iar in casa ei, pe gresia rece, in maini tinaind al ei album, inecata-n patimi.
In fata mobilei, complice la a timpului ei ciopartire,
Se straduieste sa se vada asa cum era ea atunci, cu mult timp inainte,
Chipul si corpul rau o ard, iar gandul ei, plumb de teroare incearca pe-a sa pagina din timp s-o reintoarca.
O rugaciune-nalta-nflacarata, si iat-o brusc, ajunsa-n al ei timp, cu ochii linistiti plimbandu-se pe-un vechi album, netulburata.
|
Module dinamice