Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mi-a obosit cuvântul...
Mi-a obosit cuvântul și-n tăcerea sacră,
Privește cu ochi triști voința ce masacră
Și vis și bucurie și vers înflăcărat,
Și șade-ngenuncheat, tăcut de-mpovărat.
Și-atâtea răni pansase în versuri zâmbitoare,
Și n-a spus niciodată că și pe el îl doare
Și sufletul și fila și soarta ce pălea
Într-o revoltă mută că-i strâmbă, da de rea!
Mi-e istovit cuvântul și-l las să stea cuminte,
Într-un ungher ascuns, golit, fără veșminte,
Să-și bandajeze suflet și răni să-și oblojească,
Că e așa mâhnit, de nu vrea să-mi vorbească...
Mi-a obosit cuvântul... retras, cu slăbiciune,
Îl mângâi ca o mamă, și spun o rugăciune,
Să-i dea Domnul speranță și zvâc animator,
Să-l scot din letargie că făr* de el, eu mor...
poezie
de
Aurora Luchian
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice