Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mâna ce mă alintă
Trăiesc într-un loc unde nici eu nu mă cunosc,
unde m-ar putea prinde un rost
pe care îl urmăresc
dinainte ca mama să mă împingă
spre plânsul sau râsul lumescului meu,
niciodată câștigat, avanpost.
De acolo fantastice animale vin
să deșarte spaimele și foamea,
dincolo, tata mă cheamă să subjug visele
ca să încapă în puținul leagăn de fericire
pe care un zeu nevăzut și nicicând cunoscut
mă tot amăgește că îl am și în care atârn,
dar mereu
legăturile și mâna ce mă alintă mă scapă.
De acolo a început joaca
ce tot strecura prin râs izvorul
și așeza sâmburele nimicului la palagă
pentru a fi dus unde odihnește zborul,
la un popas neașteptat, niciunde;
aici vremea - veșnic și neobosit oaspe -
apleacă odihna înspre moarte
și ascunde viața cu grabă
ca să-i dea visului parte.
poezie
de
Aurel Ștefan Drăgan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice