Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Revedeam
Revedeam aceeași emoție
Cu care adormisem
În mădularele&matricele cuiva
Știam că nu face parte din mine
Și ca aș putea pleca
Să-mi revăd familia
Dar aveam o alta
Fiecare pădure de oameni
Ce creștea pe spatele meu
Nu vedea decât lumina lunii noastre
Doar seara
Și apoi era smulsa
Fiindcă nu era estetic sa ai o familie
Fiindcă undeva, copiii tăi mor,
Zilnic
Stelele ce se prăbușesc, cu nicio dorință,
Sunt copiii tăi
Ce cerșesc în genele ei
Hai să lăsăm perdeaua
Să-și lase pantofii pe marginea patului
Să facă acel pact
Sau despre fericirea de a nu ne întâlni
Copiii
Ci adolescenții crispati, ce schimbă lumea
Amețim, ca un balaur vopsit de un melc
Ne naștem în chimia lutului de pe "copilul" ei
Și totuși o țin în mine și o iubesc și
Când o arăt cuiva, rămânem perplexe amândouă
Și ne incomodăm parcă
Pentru că eu sunt ea
Și nu putem trăi în lumea ei.
poezie
de
Nicoleta Florescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice