Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Plecarea ultimului străbun
Foșnet de frunze și miros de toamnă,
Pașii urmează cărarea pustie,
Ascult pădurea ce mă cheamă solemnă,
Muntele tace, doar vântul adie...
Sunt obosit de prea multe minciuni,
În lume stăpân e doar banul,
Credința-i vândută pe slăbiciuni,
Și văd peste tot doar declinul...
Un vultur în zbor îmi spune pe nume,
Și lupul m-așteaptă la capăt,
İntrarea secretă e sus chiar pe culme,
Văd stranii fantome în treacăt...
Tăcuți mă privesc cu blândețe străbunii,
Și însuși Zamolxe-a venit,
Mă-ndrept liniștit spre poarta luminii,
Pornesc către casa din infinit...
În urmă pământul îmi plânge durerea,
Pădurea și munții mă cheamă,
Pâraiele poartă în șoaptă mâhnirea,
Și cerul se-nchide cu-o lacrimă...
Voi reveni când credința va-nvinge,
Și spiritul dac va renaște,
Când nici o ființă nu va mai plânge,
Și flori de speranță vor crește...
poezie
de
Crina Cosoabă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice