Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Un cortegiu de-ntuneric
Pălmuiește vântul ramul, vinovat de goliciune-
Ah, cum mai scâncesc balade pe-o vioară în exil!
Fir de iarbă, dor de verde, încă,-așteaptă o minune
Și eu, mamă, iar la pieptu-ți, să mai fiu, din nou, copil.
Prispa-i rece, ca mormântul, lacrima îngenunchează,
Nu-mi mai râde-n vers cuvântul și e iarnă și în rai;
Numai ruga mai aleargă-n cimitire și e trează
Lâng-o lumânare stinsă, și eu trează, fără grai.
Am în mine-albumul vieții, tot îl car, ce grea povară!
Rădăcinile-s uscate și-ntr-o aripă mă țin,
Beau de sete-o picătură din licoarea acru-amară,
Din izvorul de sub gene, adunat într-un suspin.
Și se-ntoarce iarna-n mine, ca o vină ne-nțeleasă.
Și cum aș putea vreodată s-o primesc și s-o-nțeleg,
Când te-a luat pe tine, mamă, deși este-așa frumoasă
'N veșnicia-i nemiloasă, spulberând al nostru-ntreg?
Bate toaca, ce sinstru crivățu-acompaniază,
Un cortegiu de-ntuneric, ce lumina-mi mutilează!
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice