Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Miez de poem
acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite
și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?
poezie
de
Alexandra Alb Tătar
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice