Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Credința
Omu-și scaldă-n infinit știința
Stropindu-și în zadar dorința
Cu sudori, din neputința
De-atinge cei doi sori:
Realul viitorului târziu
Ce surprinde-a minții cale
Cu-al său vis pur, auriu
Ori, coșmar vag, cenușiu.
Nevăzutul, ca o ființă rară
Pe tărâmuri nesfârșite-aleargă,
Definind umanul "a simți"
Făr-de care n-am mai fi.
Dar, chiar și cel ce nu cuvântă
Gângurind, ca prin miracol
Poate simți deja trăită
Clipa vie, mult dorită.
Viitorul, deci, devine
Realul viu, desăvârșit
Prin speranța roditoare
Din preștiinți doveditoare
Nevăzutul se preschiimbă,
Dând orbire ochilor,
Căci dovada evidentă
E deasupra ființelor.
Prin el, deci, omul viu trăiește
Căci, așa doar reușește
Să uneasc-a firii inimi
Cu Cel ce însuși Este.
poezie
de
Mihail Romanov
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice