Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Urmele iubirilor uitate
Oamenii mor întotdeauna, dar rămân urmașii lor,
eu sunt un urmaș care lasă urmași
cum fiecare rădăcină a neamului omenesc.
Nu mă desprind de trăsăturile comune
oricât de multe ar fi ramurile în arborele vieții,
mi-e greu să nu recunosc sângele
care vine ca un râu fără sfârșit,
nu mă plâng de nimic,
dar nici nu mă laud.
sunt născut din filonul care străbate timpul,
urmele iubirilor uitate nu dispar
chiar dacă se pierd legăturile directe
și uneori destinul mai joacă feste.
Încerc să mă despart de cei fără cinste
pentru a nu moșteni nicio fibră otrăvită,
întunericul nu mă poate trage înapoi.
Lumina și substanța ce se transmit
mă rup de îmbolnăviri rostogolite,
păstrez cuvântul și sintaxa poetică
ca pe o comoară pe care n-o dau nimănui
și din adâncuri scot flăcări pe nări.
poezie
de
Nicolae Vălăreanu Sârbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice