Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Descriere de arbore
Santinelă încremenită în post de decenii,
îmbătrânitul arbore încă viguros,
nebărbierit de lichenii argintii,
cu ramuri obosite de puterea de a rezista,
tăcut, scorțos și falnic,
coroana ca un gigantic trofeu de cerb
împodobit de ritualul anotimpurilor,
cu picioarele îngropate în patimile pământului.
Arborele bunic pentru generații de vietăți
cuibărite, oblăduite de voie sau de nevoie,
cu bunele și cu relele lor,
speriate doar de frizerul iernii
care îi tunde frunzele
și-i pune perucă de zăpadă.
Mulțime de ochi îl caută.
Un ochi îi măsoară grandoarea
și-l vede scânduri, hârtie și lemne de foc.
Alt ochi îi pune portretul într-un tablou.
De sus, ochiul celestei lumini
îi binecuvântează harnica dărnicie.
Eu îl văd ca pe un înger fericit
că nu a păcătuit nici ca arbore.
poezie
de
Alexandru Corneliu Enea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice