Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Solitudine
În nemișcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.
Atingem lumina cu degetele și prindem chipuri
După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mișcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca niște umbre.
Între prima și ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.
Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi
Neclintirea noastră se face în liniște,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.
Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.
poezie
de
Alice Diana Boboc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice