Eu pentru tine mă rog, acum, natură
Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Și pentru tine, eu mă rog, natură,
Să supraviețuiești
În lumea mea modernă,
Să nu te piardă, a omenirii viitură.
Să-ți mai rămână falnici codrii înalți,
Și verde iarba din câmpie,
Iar florile să nu-și piardă mirosul,
Și minunatele culori,
Tot limpezi, izvoarele-ți rămâie. Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Și pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-i ții în brațe; pe cei ce te iubesc,
Adevărați prieteni să-ți rămână.
Să te preamărească păsările în cântul lor,
Și trecătorul să uite să mai plece,
Iar copilași fugind, după mici fluturi,
Picioarele în rouă să le înece,
Și-atunci, când cad, împleticiți prin iarbă,
Să nu plângă prea tare,
Că nu e asfalt dur, e iarbă și e rouă. Stau în genunchi, în iarba-naltă,
Și pentru tine, eu mă rog, natură,
Să-ți mai rămână mare a ta putere,
Să poți să lupți, cu cei ce rău-ți vor,
Și nu-nțeleg că tu ești o minune,
Căci vreau să te cunoască, ca și mine,
Copiii, nepoții și stră și strănepoții,
Din generațiile ce vor să vie.
|
Module dinamice